Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru chemarea la mântuire și de asemenea pentru onoarea de a fi și conlucrători împreună cu El pentru lărgirea Împărăției Lui și în Oltenia. "Încolo, fraților, rugați-vã pentru noi ca, Cuvântul Domnului sã se rãspândeascã și sã fie proslãvit cum este la voi,și sã fim izbãviți de oamenii nechibzuiți și rãi; cãci nu toți au credința." 2 Tesaloniceni 3:1-2
Dumnezeu m-a binecuvântat cu o soție care îl iubește pe Domnul și lucrarea Lui. După ce la sfârșitul anului 3 de facultate ne-am căsătorit, am început serios să ne rugăm pentru lucrarea la care El ne-a chemat. Nu am știut locul unde trebuia să mergem dar știam că trebuie să mergem undeva. În urma multor rugăciuni și post, Dumnezeu ne-a pus pe inimă Oltenia. În fața acestei provocări, ne-am văzut slabi, însă am continuat să nădăjduim în Cel ce ne-a chemat la această lucrare, conștienți fiind că atunci când El trimite pe cineva în lucrare, El îi și susține. În sensul acesta, ne bucurăm să trăim prin credință fiecare zi a vieții noastre, dependenți fiind de El; de har, însoțire, sănătate, resurse materiale și financiare.
Astfel din 2 octombrie 2006 ne bucurăm să-L slujim pe Mântuitorul nostru în bisericile din Groșerea, Florești, cât și satele aferente: Daia, Piscurile,Costești,Aninoasa, Turburea...
Mulțumim tuturor celor ce ne vor purta în rugăciune, și vor fi parte la această lucrare a Domnului, prin încurajare, sprijin și suport.